„Este o decizie profund nedreaptă. Mi-am amintit de inchiziție. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu mi-au luat și inima de social-democrat. Mi-am exprimat o opinie că liderii partidului nu trebuie să tranfere povara asupra candidaților”, a comentat Zgonea, adăugând că nu credea că va fi sancționat delictul de opinie.
Zgonea a vorbit despre un documetar despre antilopele Gnu pe care l-a văzut aseară, susținând că așa e și la PSD.
„Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu și în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor trec peste un râu și masculul alfa sare în râu și fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă este că acel râu este renumit ca fiind plin cu crocodili. Aici se află și PSD astăzi, scapă cine poate. Eu am atras atenția că este o mare eroare dacă liderul nu-și asumă responsabilitatea funcției pe care o are fiind principalul partid din România”, a spus Zgonea.
Dragnea: „Am vrut să transmit acest mesaj că PSD nu stătea doar în Mihai Viteazul”
„Pentru mine, personal, este o zi destul de tristă, pentru că e vorba despre excluderea unui fost coleg, am sperat să nu se ajungă aici. Vreau să spun că și ieri și astăzi am avut discuții cu o mare parte dintre membrii comitetului, eu îndemnându-i la o soluție moderată. Decizia a fost destul de tranșantă și n-a fost generată de păreri perosnale”, a spus Liviu Dragnea, care a și părăsit sala în momentul votului.
Acesta a precizat că i-au ajuns la urechi informații potrivit cărora „cineva” transmitea în diverse locuri că PSD este un monstru politic care are ca scop să distrugă statul. „Din păcate, am auzit în ultimele luni câteva zvonuri, nu știu dacă au fost adevărate. Este prima dată când mă refer la ele. Cineva transmitea în multe locuri că PSD este un monstru politic, care are ca obiectiv să distrugă instituțiile, să distrugă statul, să bulverseze toată legislația din România și că doar Mihai Viteazul era singurul care se opunea acestui demers împotriva stabilității statului român. Am vrut să transmit acest mesaj că PSD nu stătea doar în Mihai Viteazul”, a spus Liviu Dragnea.
„Eu mă uit la documentare istorice”
Întrebat ce părere are despre comparația pe care Valeriu Zgonea a făcut-o între PSD și o turmă de antilope gnu care se aruncă după masculul alfa într-un râu plin de crocodili, Dragnea a spus: „Înțeleg că astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil. Eu așa citesc dacă mergem pe astea. Eu n-am știut de declarația asta, dar dacă mă gândesc așa repede, în 2012 eram niște antilope în fața unui râu și toți de pe mal spuneau > și eu am intrat în râu, m-au mâncat crocodilii, unii au rămas pe la Camera Deputaților”.
Președintele PSD a afirmat că nu știa de „preocupările” lui Valeriu Zgonea referitoare la documentarele cu animale și că el le preferă pe cele istorice. „N-am știut că are preocupările astea. (…) Eu mă uit foarte mult la documentarele istorice, mă interesează foarte mult. (…) Nu prea mă uit la documentarele cu animale pentru că n-am nevoie să mă uit la documentare, realitatea este atât de plină”, a mai comentat președintele PSD.
Cine se pregătește să fie șef la Camera Deputaților
După excluderea din partid, Zgonea rămâne și fără locul de președinte al Camerei Deputaților.
„În ceea ce privește președinția Camerei Deputaților, în primul Birou Permanent, după Paște, vom lua o decizie politică. Teoretic și în mod firesc acea poziție se va elibera. Punctul meu de vedere va fi expus în interiorul partidului”, a mai precizat Dragnea.
Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache este creditat cu cele mai mari șanse să îi succeadă în funcție lui Valeriu Zgonea pe linie parlamentară, au precizat surse social-democrate pentru MEDIAFAX, pe lista vehiculată în PSD afându-se și Gabriel Vlase și Marian Neacșu
„Nu au fost discuții în ședința Comitetului Executiv, dar, informal, se discută despre Gabriel Vlase, Marian Neacșu și Florin Iordache, ultimul cu cele mai mari șanse”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul PSD.
Florin Iordache și Gabriel Vlase sunt vicepreședinți ai Camerei Deputaților, în timp ce Marian Neacșu este secretarul general al PSD și fost lider al grupului parlamentar al PSD.
Șeful PSD spune că ar renunța la deputăție
Întrebat dacă își dă demisia din calitatea de deputat, Dragnea a spus: „E foarte probabil, asta ca să vă dau o veste bună de sărbători”. De asemenea, el a precizat că nu va lua o decizie înainte de Paște. „Acum nu pot să mă gândesc, e foarte probabil, o să mă gândesc. Dacă e probabil, nu o să vă spun în data de, la ora de. Oricum, până în Paște sigur nu”, a fost reacția lui Dragnea.
Întrebat de ce ia în calcul o demisie din Camera Deputaților, dar nu și una din fruntea partidului, liderul PSD a reiterat că ar putea renunța la președinția partidului, dacă acest lucru influențează în bine PSD.
„Am luat în calcul foarte multe variante și posibilități vineri și în zilele astea, dar decizia mea în amândouă cazurile are la bază modul cum influențează partidul. Dacă un gest al meu influențează partidul în bine acum, când într-adevăr PSD are o opțiune serioasă pentru alegeri, e în regulă. Nu m-am preocupat nici foarte mult de ceea ce a spus domnul Zgonea pentru că eu de luni am luat decizia să nu mă mai gândesc nici la ce spune pentru că mai bine mă uit cu atenție la adversarii noștri politici, PNL – Iohannis, mai bine ascult sursa directă decât portavocea”, a conchis el.
Propunerea de excludere din partid a lui Valeriu Zgonea a fost făcută de Lia Olguța Vasilescu, Paul Stănescu și Cătălin Rădulescu, potrivit unor surse.
În urma acestei decizii, ar urma ca PSD să îi retragă formal și sprijinul politic pentru funcția de al treilea om în stat, cea de președinte al Camerei Deputaților.
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarase, miercuri, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD, că nu mai poate face echipă cu președintele executiv Valeriu Zgonea, dar a susținut că nu va încerca să influențeze decizia colegilor din partid.
Întrebat dacă mai poate face echipă cu Zgonea, după ce acesta i-a cerut demisia, Dragnea a răspuns: „Categoric, nu!”
Liviud Dragnea a mai spus că nu va încerca să influențeze în niciun fel decizia CExN în privința unei sancțiuni a lui Valeriu Zgonea. „Colegii mei vor decide ce se va întampla (…) Nu o să am niciun punct de vedere”, a comentat liderul PSD.
La ședință și-a făcut apariția și Valeriu Zgonea care a spus că își menține poziția exprimată anterior și va face declarații de presă după CExN.
Luni, la finalul Biroului Permanent Național al PSD, Dragnea a spus că „Zgonea nu mai e o prioritate” și că partidul trebuie să se reconecteze la campania electorală.
„Eu nu i-am cerut lui Valeriu Zgonea să demisioneze din nicio funcție. Pentru mine din acest moment și pentru cea mai mare parte a partidului, Valeriu Zgonea nu mai este o prioritate acum. Acum avem prioritate zero pregătirea candidaților, pregătirea campaniei electorale și câștigarea alegerilor locale. (…) Ceea ce m-a interesat pe mine a fost să depășim ziua de vineri, și am depășit-o bine și acum membrii noștri de partid, simpatizanți, sunt reconectați la pregătirea campaniei electorale. (…) Până miercuri sunt patru, cinci zile în care adrenalina scade și vom avea o discuție așezată și despre acest subiect” a declarat Dragnea.
Întrebat dacă au fost colegi care au cerut excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, liderul PSD a spus că i-a rugat pe social-democrații să se abțină de la comentarii publice pe această temă.
„Eu i-am rugat pe colegii mei să încerce foarte mult să se abțină să mai iasă în spațiul public cu astfel de discuții pentru că, din nefericire pentru toți românii, am avea despre ce să discutăm: despre neperformanța din ce în ce mai evidentă a actualului guvern, despre faptul că de abia acum premierul Cioloș a cerut demisia ministrului Fondurilor Europene, în condițiile în care suntem deja în aprilie și România riscă să piardă foarte mulți bani. (…) I-am rugat să se abțină, ce avem de discutat, discutăm în partid. Am văzut vineri domnul Zgonea se gândește până luni, astăzi face invitații pentru a i se retrage sprijinul politic. Eu nu intenționez să fac lucrul acesta pentru că vreau ca în aceste două zile toți să se reconecteze la campanie. Vom vedea miercuri. Avem alte priorități. Să discutăm despre ofertele candidaților noștri. Atunci o să am o reacție în funcție de ce zic colegii”, a mai spus președintele PSD.
Președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că se va supune deciziei Comitetului Executiv care va avea loc miercuri, reafirmând că nu a venit cu funcțiile de acasă, ci a fost ales de colegii săi.
Potrivit unor surse, la Comitetul Executiv se va cere excluderea din partid a lui Valeriu Zgonea. Președintele executiv al PSD este cel care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, ca urmare a deciziei definitive privind condamnarea sa, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumului.